Cu bătrânețea la Văratec și cu inima la Dumnezeu

Când îmi amintesc de verile în care terminam școala și mă bucuram de vacanța mare, primul gând îmi zboară către locurile frumoase de la țară, unde mă bucuram alături de bunicii și de străbunicii mei. Cu siguranță, genul acesta de amintiri nu l-am trăit doar eu, ci și majoritatea celor care au avut, mai departe sau mai aproape de oraș, bunii care și-au lucrat cu greu pământul și care I-au mulțumit lui Dumnezeu pentru binecuvântarea ogorului.

Acest sentiment l-am trăit și eu atunci când pașii m-au îndreptat spre Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice „Cuvioasa Nazaria” de la Văratec. Cerul albastru, aerul de munte, priveliștea de neprețuit care descrie culmile Neamțului, toate parcă sunt rupte din ceea ce învățătura Bisericii prezintă ca fiind pregustare din Împărăția Cerurilor. 

Am ajuns la masa de prânz și i-am văzut pe cei 67 de bunici, beneficiari ai Centrului, cum se înfruptau din dragostea cu care maicile îi răsfață zilnic. Am venit aici ca să-i cunoaștem, să-i întrebăm cum se simt la venerabila lor vârstă, să le spunem că nu sunt singuri. Să-i asigurăm că mulți oameni le sunt aproape, că se dedică lor. Că senectutea este, până la urmă, un dar binecuvântat de Dumnezeu. Am rămas uimiți de faptul că bunicii nu erau singuri, ci înconjurați de copii din Roman, copii care au adus cu ei o emoție imensă mai ales pentru cei care își au pruncii și nepoții departe sau chiar trecuți în lumea veșniciei…

Experiențe de viață de la oamenii senectuții

Mi-a trecut prin minte un verset, o vorbă din cartea lui Iov: „Oare nu la bătrâni sălăşluieşte înţelepciunea şi priceperea nu merge mână în mână cu vârsta înaintată?” (Iov 12, 12). Din această înțelepciune m-am adăpat și eu, și colegii mei, atunci când am vrut să stăm de vorbă cu câțiva seniori ai căminului. 

Prima întâlnire am avut-o cu doamna Maria, o bibliotecară de 85 de ani venită de curând la Văratec, după o viață petrecută în oraș, la Iași – printre cărțile de care s-a îngrijit la Palatul Culturii. Chiar dacă au trecut 26 de ani de când a ieșit la pensie, doamna Maria ne-a bucurat cu o blândețe greu de descris în cuvinte, mai ales după ce ne-a transmis că ea se ocupă acum de organizarea bibliotecii din cămin. A venit împreună cu soțul ei la finalul iernii. Și-a dorit sprijin la bătrânețe, aici fiind ocrotită de măicuțele de la Mănăstire. Am vorbit despre cărți, am vorbit despre bucuriile vieții, am vorbit despre experiențele pe care noi, cei tineri, nu le-am trăit încă. „Alegerea să fie din suflet. Încercați să învingeți orice obstacol! Este foarte important să comunicați, contează extraordinar de mult. Să faceți o alegere justă”, sunt cuvintele pe care le-a rostit doamna Maria atunci când i-am cerut un sfat pentru tineri. 

L-am cunoscut apoi pe domnul Mihai, un inginer constructor din Roman, care a lucrat atât în șantierele din țară, cât și în cele din străinătate. În timpul liceului a cochetat cu poezia, scriind versuri la zile de naștere și la diferite ocazii. După ce ne-a recitat și nouă din creațiile lui, una a dedicat-o contextului în care ne-am întâlnit: „Într-o zi cu ploaie și cu vânt/ Necunoscuta mă privea zâmbind/ Mai târziu s-a dus departe și a dispărut/ Și nimeni n-a întrebat de ea/ De când intrase, parcă, în pământ./ Necunoscuta care îmi zâmbea/ Am recunoscut-o./ Era într-o zi de 7 octombrie/ Ascunsă într-un sertar/ În care sta cuminte,/ De ea ca să-mi aduc aminte./ Necunoscuta care îmi zâmbea/ De data asta nu mai era ea/ Era o veche fotografie pe care mi-o dăduse numai mie/ Și acum cred că știți cine era/ Necunoscuta care era…/ Era chiar tinerețea mea”.

Centrul pentru persoane vârstnice, o a doua casă

Situat în zona pitorească a Neamțului, Centrul Rezidențial pentru persoane vârstnice „Cuvioasa Nazaria” de la Văratec a fost inaugurat în 2018. În urma incendiului din 7 august 1995, petrecut la bolnița Mănăstirii care a fost construită în anul 1840, prin ctitoria Domniței Safta Brâncoveanu, s-a hotărât să se construiască o nouă clădire pentru îngrijirea călugărițelor în vârstă și bolnave, dar și a altor bătrâni civili, care nu au locuință și îngrijire necesară. Pentru a accesa mai uşor fonduri în vederea finalizării investiţiei, în anul 2000, Primăria Agapia a preluat în administrare acest proiect și iată că, în luna octombrie 2018, după 21 de ani de eforturi, autoritățile au obținut licența necesară desfășurării activității de îngrijire și suport. 

„O parte dintre vârstnici se simt împliniți în fața lui Dumnezeu. În urma discuțiilor cu ei, mi-au spus aceste lucruri. De când se află în Centru au mai multă liniște sufletească, și-au găsit calea, deși acasă au simțit că nu mai au pentru ce să trăiască, nu mai erau motivați. Foarte mulți dintre ei văd Centrul ca pe o a doua casă. Și familia este mulțumită, știind că bunicii au condiții bune, sunt îngrijiți, li se acordă tot ce este necesar și nu solicită să fie luați din nou acasă. O parte dintre ei au fost integrați în societate, și asta este foarte important pentru noi. Scopul centrelor pentru persoane vârstnice nu este de a intra aici și de a ieși la sfârșitul vieții. Foarte mulți dintre ei s-au vindecat, s-au reintegrat și vin doar în vizită, să-și mai vadă colegii”, a povestit maica Filumena Pădurariu, coordonatorul Centrului „Cuvioasa Nazaria”.

Am lăsat interviurile și ne-am mai plimbat prin Centru, să vedem cum sunt bunicii în viața lor de zi cu zi. Unii se distrau cu copiii veniți să stea împreună cu ei, alții jucau o partidă de rummy. În interiorul căminului am văzut câteva cupluri care dansau și fredonau cu nostalgie vechi melodii. Iar pe un bunic l-am surprins la... îngrijit iepurii! Am aflat despre el că în fiecare dimineață le face curat, le dă de mâncare și le poartă o grijă deosebită. Și-am mai aflat că într-o zi, pe când se simțea rău și a trebuit să fie dus la spital, grija lui era – exact! – pentru iepuri, să nu cumva să piară de foame animăluțele în lipsa lui! 

Mărinimie, bucurie, înțelepciune, inocență, blândețe. Din toate dintre acestea am găsit aici, la Centru. Și merită bunicii! Merită darul pe care-l primesc la vârsta cărunțelilor. Sufletele lor sunt cele care, cu siguranță și cu nădejdea în Dumnezeu, gustă încă de pe pământ bucuria pregătită de Tatăl Ceresc!

Autor: Flavius Popa

Articol preluat de pe doxologia.ro