Viaţa schimonahiei Nazaria a fost dintru început înconjurată de necazuri şi ispite. Era de loc din Braşov. Mai întâi a fost căsătorită şi a născut doi copii. Apoi, murindu-i soţul, a rămas din tinereţe văduvă. Nu după mulţi ani, cu voia lui Dumnezeu, i-au murit şi copiii. Rămânând singură şi dorind să slujească lui Hristos, a intrat în nevoinţa vieţii călugăreşti. Mai întâi a petrecut în Schitul Scânteia din Vrancea, unde a fost făcută rasoforă, cu numele de Natalia. Apoi s-a mutat la Schitul Bonţeşti. Aici primește marele şi îngerescul chip sub numele de Nazaria.
Dorind o nevoinţă duhovnicească mai înaltă, schimonahia Nazaria a venit în ţinutul Neamţ, la Schitul Pârâul Carpenului (Pipirig). A cunoscut pe marele duhovnic Iosif Pustnicul, care a strămutat obştea de aici la Schitul Durău, sub Muntele Ceahlău, unde a luat fiinţă o renumită sihăstrie de călugăriţe. La Durău s-a nevoit schimonahia Nazaria 14 ani în tăcere, în post, în rugăciune şi ascultare, devenind egumenă a acelei alese sihăstrii. Şi era atât de blândă, smerită şi înţeleaptă, încât o iubeau toate ca pe o adevărată mamă duhovnicească.
În anul 1788, după întemeierea Mănăstirii Văratec, Cuviosul Iosif Pustnicul a adus pe schimonahia Nazaria de la Durău şi a pus-o stareţă în Văratec. Astfel, smerita mireasă a lui Hristos, părăsind liniştea, s-a făcut începătoare unei obşti noi, devenind prima stareţă a Mănăstirii Văratec. Şi a condus cu multă înţelepciune duhovnicească soborul mănăstirii, din anul 1788, până în anul 1814. La această slujire a fost ajutată nu puţin de către Cuviosul Iosif, şi mai ales de către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, protectoarea mănăstirii.
După ce a format o frumoasă obşte de călugăriţe cu peste o sută de surori şi a rânduit toate bine, schimonahia Nazaria s-a mutat din viaţa aceasta la anul 1814, pentru a lua plata ostenelilor sale.
