Încă 35 de bunici mai pot veni la Centrul rezidențial pentru persoane vârstnice „Cuvioasa Nazaria” de la Văratec.
Centrul rezidențial ,,Cuvioasa Nazaria” a fost deschis în luna Noiembrie 2018 cu un număr de 21 de beneficiari și 12 angajati. Nu a putut funcționa până acum la capacitate maximă, din cauza imposibilităților financiare de a asigura cheltuieli cu salariile, pentru un număr mai mare de angajati, lipsa dotărilor, alte necesitați și remedieri. După multe încercări, s-a reușit cu ajutorul lui Dumnezeu, să mai dotăm o parte din apartamente, bucătăria și alte spații necesare pentru desfășurarea activității. În acest moment putem primi în cadrul centrului încă un număr de 35 beneficiari, pentru a se bucura de o bătrânețe liniștită, de îngrijire medicală și duhovnicească, de atenție, iar cei care doresc, pot participa zilnic la Sfânta Liturghie săvârșită în cadrul Centrului și la diferite activități de socializare.
Familiile bunicilor care vor să beneficieze de serviciile Centrului pentru persoane vârstnice „Cuvioasa Nazaria” de la Mănăstirea Văratic vor trebui să ia legătura cu reprezentanții Centrului la numărul de telefon 0742268410.